Suntem în 30 martie, mîine e cu păcăleala. Am recuperat blogul din refacere parolă, dar asta datorită nepotului ,nu din ştiinţa mea.
Nu ştiu cum vor urma ostilităţile mele cu blogăria asta , dar mă împing de la spate nepoţii şi alţii să mă apuc de povestit în scris, că nu se ştie cînd voi ajunge pe năsălie iar nepoţii direcţi de la fătuca personală ,nu se ştie dacă vor ajunge la vîrsta îndeajuns de matură de înţelegere a istoriei neamului lor, bunicul ;respectiv a părinţilor şi a bunicilor mei.
Deja sunt lehămătuit de a scrie în faţa unei coli albe .
O să fiu iertat dacă nu voi răspunde la eventuale comentarii, întrucît încă nu ştiu cum voi face asta.
Ca imagini înserate , voi folosii şi salvări din google earth .
E logic că numele celorlaţi implicaţi în descrieri ,( rude,prieteni,şefi, colegi,.. ) povestiri , întrucît am (încă) bun simţ , vor fi numai iniţiale sau apropiate, sau chiar locaţii .
Iaca pot insera şi imagini, dar va trebui să-mi fac director de descărcare ca să le pot aduce de pe unde sunt arhivate. Sunt toate ale mele, dar sunt conştient că dacă le-am pus pe blog , sunt acum laliber de afi copiate de ori ce vizitator, fără ca respectivu să specifice SURSA !
Contul de pe facebook rămîne închis-privat ,numai unii au acces la el , întrucît voi ceilalţi ai mei cu cititul sunteţi cu nume şi prenume pe internet.
204 cm sau ani de temniţă efectuată de familie !
Fără titlu
E mare imaginea asta !
sâmbătă, 30 martie 2013
duminică, 4 iulie 2010
Viituri pe Siret , vinovăţii
Înainte de '89 s-a proiectat şi a început execuţia unei acumulări , la Lunca Paşcani, lîngă oraşul Paşcani, pe Siret. Execuţia era gata cam 90% în primăvara lui '90. Era pentru , energie electrică, ATENUAREA undei de VIITURĂ, irigaţii şi pod circulabil peste rîu.
Petrică (mărţişor) şi Iliescu, NU AU MAI DAT BANI , pentru finalizarea lucrării , că FSN-ul avea alte priorităţi ...financiare.
NU este gata nici acum ! După 20 de ani! Se termina in 1992!
După Legea 18, nu era nici interes PDSR-FSN-..., în zonă, întrucît, terenul din chiuveta lacului, fiind expropiat înl folosea unul Pantazii, pentru ghişăft de FSN(înpreună cuRăţoi-primarele PSD ,de Paşcani) şi nu îl avea în acte ! Comunele -CAP-urile ,din jur primiseră de la Ceauşescu , teren în COMPENSARE, în IMB (Insula Mare a Brăilei, de la IAS , cu ACTE !
Dar după '89, cică s-au pierdut actele ! Sunt în arhiva PCR !Există HCM-uri dar nu au enters să le caute !
FSN-PDSR-PSD, au privatizat IMB , cu tot cu terenul compensat de la cele 4-5 CAP-uri ! Nu mai ştiu ce e acuma ....în IMB . Respectiv unii dintre ţărani trebuiau să primească în fizic pămîntul de sub apă în IMB !(sau acţiuni la acel IAS ! )
Afectate : CAP Vînători, CAP Lespezi, CAP Valea Seacă, CAP Lunca Paşcani şi CAP Tătăruşi ! În acele comune s-a făcut REDUCERE de suprafeţe la adeverinţele de pe legea 18 ,că nu mai erau în scriptele propietăţii CAP-urilor !
Dacă se finaliza ACUMULAREA de la Paşcani, prin reglarea DEBITULUI din AVAL, se puteau executa , la USCAT , lucrările de ÎNDIGUIRE, pînă la ROMAN , de către TLHS sau de TCH , pentru ASIGURAREA de 1% ! Respectiv se puteau inchide-deschide poldere tampon în ALBIA MAJORĂ a Siretului (în lunca inundabilă ), în caz de VIITURĂ ! Proiectare pentru TOATĂ zona aval de Paşcani este, o parte tot nu este finalizată întrucît, nu au avut PRIORITATE în guvernele , PSD, PDSR, PNL şi acum PDL. Vă gîndiţi că Răzgîndeanu este la bază ing. hidro, dar el a fost mai mult filfizon dă Bucureşti şi plagiator profesor universitar! Nu a făcut nici execuţie nici proiectare de calitate NICIODATĂ în viaţa lui.
Sunt de amintit enteresele de EXPLOATARE a BALASTIERELOR din albia Siretului, pe balboj la cine ştie cîţi privaţi cu interes din fostul PCR-securitate ! Au săpat unde au vrut şi au făcut devieri ale cursului apei şi praguri de fund , care a schimbat morfologia secţiunii de scurgere , respectiv , a apărut o altă direcţionare a curentului la viitură, care a RUPT MALUL-DIGUL , în zone ne protejate-proiectate!
Perdelele de arbori din lunca inundabilă , cine le-a păzit ,furat, tăiat ? Sub ochii ÎNGĂDUITORI ai poliMILIŢIEI !
Lemn de foc şi de grinzi-căpriori pentru vile-viloanţe !
Ţăranii şi copiilor au şi ei partea de vină, că şi-au construit NOILE case , fără fundaţii înalte , în perimetre inundabile , dar în CENTRU, nu pe deal.Toate crîşmele săteşti acolo sunt ! Case economice, din chirpici , dar tot fără hidroizolaţie minimă sub zidărie (chiar şi la chirpici se poate pune)! Primăria a aprobat ! Tehnicienii pe linie de construcţii ai primăriilor ,NU S-AU OPUS NICIODATĂ ! Erau nemuri şi preteni ! Acum ar trebui să plătească solidar cu ....păgubiţii !
.....
Deocamdată atît , că-s puţini care o să citească şi sigur condeierii de la ziare(nu numai România Liberă) şi reporterii de la televiziuni, nu bagă la cap , chestii din astea cînd scriu despre inundaţii şi viituri !
Aici pot să-l mai modific, în România liberă numai am comentat! Nr 3 şi 4 ...poate!
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/presedintele-basescu-promite-un-dig-localnicilor-din-saucesti-192493.html

joi, 1 iulie 2010
NKDV 1947 - politicile de după '89 !
Văd că pot modifica şi dacă tot trebuie să mă descalţ pe blogărie , să am ....subiect!
Sunt de actualitate 1989-2010, de politica FSN-PDSR-PSD, a lui "nu mai da din mînă" , "ultimul(kk) de pe listă" plus gaşca lui de nepoţi(netoţi).
.
.
12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice in sensul ca acestea sa nu acorde acte doveditoare a proprietatii asupra pamantului; actele vor arata doar calitatea de lot dat in folosinta, dar niciodata pe aceea de proprietate a detinatorului.
13. Politica fata de mica gospodarie taraneasca urmeaza acest curs pentru a face gospodaria particulara nerentabila. Daca nici asa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura sa nu poata asigura aprovizionarea cu alimente a tarii, astfel ca necesarul sa trebuiasca acoperit prin import.
24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbata.
28. Trebuie acordata o mare atentie ca nu cumva in orase sa existe retele de apa nelegate la reteaua principala in cartierele in curs de reconstructie sau nou construite. Canalizarile vechi neracordate si fantanile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.
31. Intreprinderile proprietate personala, micii meseriasi si micii industriasi sa primeasca doar astfel de materii prime si utilaje inferioare care sa impiedice productia de calitate. Pretul acestor marfuri sa fie mai mare decat pretul produselor similare ale intreprinderilor de stat.
32. Trebuie extinsa birocratia statului in cel mai inalt grad in toate domeniile. Este admisa critica activitatii organelor administrative, insa nu se admite nicidecum scaderea numerica a personalului si nici functionarea normala a aparatului birocratic.
35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii de valoare care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti de noi, avand un nivel de pregatire slab sau mediocru. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar la licee sa se opreasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filozofiei generale, a logicii si geneticii. In manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii. Se va insista pe lacomia si rautatea oricarui rege, pe efectul nefast al monarhiei si pe lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea ingusta.
44. Se va cauta ca acei care lucreaza in diferite functii, indiferent cat de mici, sa fie schimbati si inlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati.
45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate sau in mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.
În primăvara lui '90, nu era internet !

Abonați-vă la:
Postări (Atom)